17 septembrie 2010

"Aveţi grijă că are blog” (Webstock 2010)

Şi acum... O anecdotă

Era în jurul orei 17. Mă aflam în sala, Communication,  tema “Cum să realizezi o campanie în social media”. La un moment dat, în timp ce prezenta Ionuţ Oprea,  discuţia se încinge, cei din faţă (vorbitorii) încep să se contrazică între ei. În sală e rumoare, câţiva îşi dau cu părerea asupra subiectului. Un tip din public, ridică vocea, şi încearcă să îşi spună şi el punctul de vedere. Ionut Oprea îl opreşte, şi îi spune pe un ton uşor agresiv:
“ - Ia nu mai întrerupe, domnule, discuţia! Încă nu e timpul de pus întrebări.”
 Apoi adaugă:                      
“- Şi nu mai fuma in sală, că te dau acum afară...
-  Nu e aprinsă ţigara, doar o ţineam aşa, în mână.
-  Să vorbeşti când vine rândul publicului, acum nu este...
-  Bine, dar vruiam să zic doar...”
Tacere. Pentru câteva momente. Apoi, în sală se aude un glas de fată: “Aveti grijă că are blog !”

La faza asta, toată lumea a început să râdă

16 septembrie 2010

Impresii – Webstock 2010 -

Webstock 2010 mi-a lasat câteva impresii de neuitat: am cunoscut oameni, am aflat lucruri, am mâncat chestii :)) I’ve made connexions. It’s all about it, in social media, no? Am dormit puţin azi-noapte. Vise ciudate mi-au tulburat somnul. M-am trezit mai târziu decât planificasem. Telefonul a sunat în gol. L-am oprit şi m-am culcat din nou. Decizie neînţeleaptă! Consecinţe? Am ajuns cu o oră mai târziu la Webstock 2010. First time !

Când am intrat în sală, tocmai vorbea Marco Kind de la Vodafone. Sala full. M-am uitat in jur, totă lumea cu laptop-uri şi telefoane. Tastau de zor. Mi-am spus; “Cel puţin ştiu că am ajuns unde trebuie ”. Ulterior, am aflat, de ce toată lumea scria: multe texte aveau ca destinaţie Twitter, blog-ul personal sau o publicaţie. În zilele noastre, asta se “poartă”. E cool să faci live blogging, să scrii pe Twitter: “Chiar acum sunt acolo”! Cum era un mesaj, zilele acestea, pe Twitter: “Tocmai am văzut un aisberg”. Păi nu oricine îşi permite “luxul” de a vedea un aisberg...


Cu scopul de a trasmite mai departe, mi-am notat ce mi s-a părut interesant din prezentări. Voi face un rezumat cu cele mai importante idei şi le postez pe blog. Trebuie să dai pentru a avea. Sharing-ul e bun... 
Vorbitorii au fost pe măsura aşteptărilor. Câţiva peste. Majoritatea, oameni care aveau ceva de spus. Din pasiune pentru subiect, mulţi dintre ei, au reuşit să depăşească  cele 15 minute alocate discursului. Time out. Dintre vorbitori, câţiva mi-au atras atenţia în mod special. Mi-a plăcut umorul lui Vlad Stan. A expuns multe lucruri din culisele experienţei sale de entrepreneur. Foarte bună şi prezentarea lui Alexis Bonte (eRepubliK Labs). Lucruri interesante a spus şi lui Justin Kadima (Republica Interactive). Mi-a atras atenţia si prezentarea Zoli Herczog (Microsoft), a ales să vorbească despre partea tehnică din social media. Bine că mă pasionează tehnologia. Însă, a vorbit putin cam mult despre “fier, curent, bandă”, astfel încat, publicul feminin a dat uşoare semne de plictiseala. Telefoanele au început sa fie butonate la greu.

Pauzele, au avut şi ele, farmecul lor. Între o cafea si un biscuite, am schimbat şi câte o vorbă. Mă bucur că am venit la Webstock 2010. Am avut ocazia să întâlnesc oameni deschişi şi entuziasmaţi de ceea ce fac. Am primit şase cărţi de vizită. Social media merită ! M-am decis ca pe viitor să încerc să implementez câteva dintre ideile mele pe platforma online.