"Bo" sau despre blocajul existenţial

Tocmai am vazut Bo. Un film belgian de un realism fermecător . Filmul  a fost făcut dupa roman de succes scris de Dirk Bracke.  Prezentarea de pe imdb este simplistă : http://www.imdb.com/title/tt1511329/. Pentru a vă face o idee despre film, iată trailer-ul: http://www.youtube.com/watch?v=3dDOMvwyJGA. Povestea  e mult mai complexă .Deborah ,o tânără  în vârstă de 15 ani, intră în mrejele murdare ale prostituţiei hight class. La început, este inconştientă de pericolele lumii în care a intrat. Fata nu realizează, decât când e prea târziu,  că "job-ul" pe care l-a ales este un drum fară cale de întoarcere.

Dincolo de abordarea de ciné-vérité , filmul expune lipsurile specifice existenţei de ieri şi de azi, de aici şi acolo, de pretutindeni. Vedem blocajul existenţial în care personajele se află. Un impasul prin care fiecare dintre noi a trecut, când pur şi simplu, te afli (din motive materiale sau care ţin de împrejurări) cu mâinile legate. E vorba, de imposibilitatea unei alegeri, când destinul implacabil îşi spune cuvântul. O mamă care ar vrea să ofere copiilor ei mai mult, dar nu poate. O fata care cade în capcana prostituţiei atrasă de o viaţă care pare atât de glamour din afară, cu bani si haine fancy.

Filmul are un sfârşit optimist. Dar, în realitate, de cele mai multe ori, lucrurile stau cu totul altfel. Eroii mor.
No happy ending. Just life.

Cum pacalim timpul sa treaca in favoarea noastra

Internetul este cu du-te vino. Desemnat cel mai rapid mijloc informatic de pana acum, este in acelasi timp si cel mai tricky. Te duce prin toate cotloanele, indiferent daca vrei sau nu. Nu gasesti ceea ce cauti cat ai bate din palme. E si mai rea situatia in cazul celor pretentiosi. Searching-ul pe internet este ca si merdul la piata, nu te opresti la prima taraba.

De cele mai multe ori, in fata monitorului, orele sunt precum cifrele unui contor de curent folosit la capacitate maxima. Se rotesc una dupa alta, fara sa se mai vada. Ma gandesc serios sa imi pun o notita pe laptop: "Ai grija, mancator de timp!" ca si cum as spune "Aveti grija, caine rau!". Orice as face, orele trec la modul nesimtit.  Paradoxal - cand ai prea multa informatie nu gasesti ceea ce cauti.

Insa, am gasit o solutie. Am descoperit ca timpul petrecut pe internet poate sa nu fie  pierdut daca mai fac si alceva in acele momente. Cum ar fi, ascultarea unei carti.

Ai nevoie doar de putina concentrare, astfel incat ceea ce auzi sa nu intre pe o ureche si sa iasa pe alta. Trebuie respectata o regula simpla: nu faci doua lucruri asemantoare in acelasi timp. Cercetatorii spun ca nu poti sa asculti muzica cu versuri daca inveti sau citesti. Creierul este prea solicitat. Asa este si in cazul cartilor audio. Nu se pot asculta oricand. Eu ascult atunci cand caut ceva pe Google sau ma uit la poze, sau atunci cand navighez. "A naviga" insemna sa stai pe net fara sa faci ceva concret (mi se intampla de multe ori). Ideea este sa nu faci o activitate care iti solicita emisfera stanga (capacitatea de a rationaliza, emite analize, de a gandi logic). Chiar acum ascult "Trei Surori " de Cehov, o productie BBC. Am dat pe pauza sa scriu aceste randuri. Merita incercat! 

Aceste e link-ul: http://btjunkie.org/torrent/Anton-Chekhov-Three-Plays-BBC-radio/4358988fa318cc1e967655bd97ed8673ba4fce746feb

p.s. articol dedicat "obsedatilor de timp" printre care ma numar

D'ale drumului

Viaţa trece. Toţi ştim. Dar, nu toţi realizăm. De multe ori, ne dăm seama de asta mult prea târziu. Atunci, rămân doar amintirile. Entuziasmul tinereţii se duce. Forţa ne lasă. Emoţiile iubirii nu ne mai calcă pragul inimii. Octavian Paler spunea "Nu credeam că o să ajung vreodată să trăiesc doar din amintiri". Dar, a ajuns. Toţi ajungem.Drumul vieţii e simplu. Viaţa, în schimb, e complicată. Toţi suntem pe drum. Şi eu, şi tu. La douazeci si ceva mergi pe mijlocul drumului, ţanţoş şi încrezător în tine. Dupa treizeci, îţi dai seama că nu e al tău tot drumul, te dai mai pe margine, să mai treacă şi alţii. Când ai ajuns la patruzeci începi să mergi nesigur şi te tot uiţi în urmă.  Deodată, ceva te izbeşte şi te trezeşti pe marginea şanţului. Nu ştii cine, sau, ce a fost. Îţi dai seama, că nici marginea nu e sigură. Nici nu ai apucat, să te uiţi cine te-a împins. Vezi doar un norul de praf  lăsat în urmă.  Nu poţi sta jos prea mult timp.Aşa că, te ridici cu demnitate. Atâta cât ţi-a mai rămas.  Îţi scuturi hainele. Te uiţi în jur, în stânga, în dreapta, în spate. Nimeni! Şii ce vei face: de acum înainte vei merge prin şanţ. E mai sigur.
Priveşti lung în urma ta, oamenii trec. Te uiţi la ei. Apoi, pradă unui gest reflex, te uiţi la tine. Te întrebi "S-au dus dracu' toate visele tinereţii...". Dar,  nu poţi să stai prea mult gură-cască, în mijlocul drumului. Auzi deodată o voce care îţi strigă aspru "Hei, tu de-acolo, ce tot faci?". Nu răspunzi. Te-apleci, îţi iei genta căzută pe jos. Te mai scuturi o dată, mergi mai departe ...

De ce blog ?

5 septembrie 2010: mi-am facut blog.

CEsiCUM este un blog de resurse online. Net-ul ofera o multime de lucruri, multe sunt la vedere, dar sunt multe de care nu stim. Sunt unele lucruri care iti cer un anumit background pentru a le descoperi. CEsiCUM mai e si un blog de opinie in care spun verde in fata ceea ce cred, fara ocolisului si subtrefugii, ori e alba ori e neagra, rar e gri. Cred ca "gri-ul" e o culoare pe care au inventat-o unii "sa se scoata".

Imi place ca, in mediul virtual ai posibilitatea de a alege: pe ce site-uri iti pierzi vreme, ce blog-uri citesti, cu ce oameni sa vorbesti pe messenger, cui sa-i dau follow pe Twitter si pe cine sa accepti pe Facebook. Internetul e bun, dar cu masura :) Despre social media vom vorbi cu alta ocazie.

Sa revenim la blog, cred ca sunt trei motive principale care il determine pe oameni sa-si faca un blog: din plictiseala, din dorinta de a epata (tanjim dupa faima, sa fim cunoscuti),  si, din nevoia de a scrie, de a impartasi cu ceilalti. Cred ca ma numar printre cei din ultima categorie. Am nevoie sa scriu si sa citesc cum am nevoie sa dorm si sa mananc. Nu pot altfel. Sunt ganduri care prind contur numai in momentul in care sunt scrise. Sunt lucruri pe care le simti, pe care le traiesti, care, daca nu sunt scrise, se pierd.