Facultatea - o fabrică de şomeri pe bandă rulantă. Perspective- zero. Cine se mai uită la diplomă ? Angajătorii sunt sceptici în ce priveşte competenţele proaspeţilor absolvenţi. Întrebarea „Ce ştii să faci?”mai este încă valabilă”
Coborârea standardelor de admitere la o facultate a cauzat o supraaglomerare de tineri mediocri licenţiaţi în diverse specializări, dar, fără a avea o solidă pregătire practică. Conform statisticilor, în 2009, au absolvit facultatea 67.000 de economişti, 22.000 de pedagogi, 12.000 de filologi şi jurnalişti, 14.000 specializaţi în ştiinţe politice şi administraţie. Numai că, toate aceste specializări nu impresionează pe nimeni. Mai ales pe angajatori. După absolvire, tinerii îşi pot admira în tihnă diploma. Cel puţin,pentru asta au tot timpul. Căci, în ce priveşte faptul de a o folosi efectiv, aici, mai au de aşteptat. În curând, îşi dau seama că diploma nu îi ajută prea mult pe piaţa competitivă a locurilor de muncă. În cazul unora, diploma nu numai că nu le este de folos, dar a avea o diploma echivalează cu a avea un fel de handicap. Şi aici, funcţionează legile economiei: când oferta este prea mare, scade cererea. Angajatorii se uită la competenţie, la experienţa de lucru efectivă.
În ultimii ani, numărul mare de absolvenţi a mers mână mână cu scăderea nivelului academic. Acum ştim, mai mult ca oricând că „oricine poate face o facultate”. De aceea, o diploma nu mai spune nimic, nimănui. Învăţământul românesc a devenit o fabrică de diplome pentru care nu mai garantează nimeni. Mai mult, tot mai puţini studenţii iau şcoala în serios. Pentru majoritatea, drumul până la facultate a devenit o plimbare cu un scurt popas, când trebuie să o asculte „pe-aia” sau „pe-ala”, şi, răsuflă uşuraţi imediat ce cursul s-a terminat. Puţin sunt cei care să facă mai mult decât li se cere. Majoritatea nu fac nici ceea ce li se cere. De aceea, studenţii români sunt aşa cum sunt. Munca individuală a devenit o ciudăţenie. Biblioteca un loc uitat. Se învaţă pentru examene şi atât. În aceste mod, anii trec, diploma vine, dar locul de muncă rămâne pe stand by. Însă, aşteptările tinerilor absolvenţi sunt mari: pretenţii de salariu şi toate cele.
Am ajuns în situaţia în care studiile nu mai valoarează nici cât o ceapă degerată. Facultatea a devenit un accesoriu nepretenţios, dar obligatoriu. Un „must have” înainte de a bate la uşa oricărei firme.
Pe timp de criză, cei mai greu le este tinerilor absolvenţi. Fără experienţă practică, ei se află pe terenul nesigur al incertitudinii. Obsedanta întrebare: „Îmi voi găsi vreodată un loc de muncă?” revine mereu şi mereu. Pentru majoritatea, răspunsul este el însuşi un semn de întrebare. Aceasta nu este o situaţie „de dat cu banul”, ci, mai mult, o „chestiune de noroc”, de şansă, de relaţii. Pe acest drum întortochiat al găsirii unui loc de muncă, cei competenţi, dar fără experienţă, riscă să rămână pe nicăieri. Pentru mulţi dintre absolvenţi, incertitudinea a rămas singura certitudine, iar întrebarea „Încotro?” rămâne împotmolită de noianul crizei.
Obs: Text scris pentru cursul de Jurnalism Cultural cu Sorin Preda
Obs: Text scris pentru cursul de Jurnalism Cultural cu Sorin Preda
Ai descris perfect situaţia din facultăţile româneşti. Eu am absolvit jurnalismul la Hyperion anul trecut şi am şi acum vie în minte scena în care, în sala de curs, se aşează unii în spatele meu şi mă întreabă cum se numeşte cursul la care tocmai dădeam examen. Apoi încep să scotocească prin mape după nişte foi xeroxate.:)
RăspundețiȘtergere